sâmbătă, iulie 27, 2024
Studenți

Interviu cu Elena Zaharia

Asist. univ. drd. Andreea Mihăescu/

Studentă în anul I, la specializarea Sport și Performanță motrică, la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Ovidius din Constanța, Elena Zaharia, vicecampioană mondială la juniori în proba de individual –  tenis de masa și deținătoare a multiple titluri la Campionatele Naționale, Balcanice și Europene, în toate probele (individual, dublu mixt, dublu feminin, echipe) la categoriile: cadeți (u15), juniori (u19) și tineret (u21), ne povestește despre parcursul său sportiv, emoțiile trăite pe podium la intonarea imnului național și planurile de viitor.

Î: Când și cum a avut loc primul contact cu tenisul de masă? A fost dragoste la prima lovitură?

R: Primul meu contact cu tenisul de masa a avut loc la vârsta de 5 ani, datorită surorii mele mai mari, Alina. M-a fascinat contactul dintre minge și paletă și de atunci pot spune că m-am îndrăgostit de acest sport complex.

Î: Când ai realizat că plăcerea, „joaca” se transformă în ceva serios? Povestește-ne despre ascensiunea ta sportivă.

R: Momentul în care am realizat că îmi doresc să transform această „joacă” în performanță, a venit după ce am câștigat primul titlu european la individual în categoria (u15).

Mi-am dorit ca emoțiile pe care le simțeam în timp ce auzeam imnul României să se repete.

Este ceva unic pentru care merită toate sacrificiile care vin odată cu performanța.

Ascensiunea mea sportivă a început cu multiplele medalii și titluri la Campionatele Naționale și Balcanice, continuând cu multiplele titluri la Campionatele Europene, în toate probele (individual, dublu mixt, dublu feminin, echipe) la categoriile: cadeți (u15), juniori (u19) și tineret (u21).

Rezultatul care mi-a demonstrat faptul că sunt pe drumul cel bun în cariera mea de sportiv este argintul de la Campionatele Mondiale de juniori unde am devenit vicecampioană mondiala la individual.

Î: Cum ai gestionat și împărțit timpul alocat sportului, studiului și activităților de relaxare și timp liber?

R: Faptul că am fost elevă la „Liceul cu Program Sportiv Nicolae Rotaru” începând cu clasa a V-a și terminând în clasa a XII-a, m-a ajutat enorm la gestionarea timpului acordat studiilor cât și la cel acordat sportului. Înțelegerea și susținerea pe care mi le-au acordat domnii profesori, doamnele profesoare și domnul director au jucat un rol foarte important și le sunt recunoscătoare.

De asemenea, faptul că în momentul de față sunt studentă la „Facultatea de Educație Fizică și Sport” din cadrul „Universității Ovidius”, unde și aici cadrele didactice îmi oferă sustinere, răbdare și înțelegere, acestea fiind esențiale pentru a îmi continua cariera și de a performa în continuare la un nivel cât mai înalt.

Încerc să mă bucur cât pot de timpul liber, întrucât relaxarea este foarte importantă. Plimbările în natură mă liniștesc și încerc să îmi fac timp mereu pentru ele.

Î: Cât la sută este talent și cât la sută este muncă într-un titlu de vicecampion mondial?

R: Îmi este greu să îmi împart talentul și munca în procente. Ma identific în categoria sportivilor care sunt și talentați și muncitori. Cele două funcționează cel mai bine împreună. Fără muncă, talentul se pierde. Faptul că pe lângă talent și muncă, joc cu o mare plăcere tenis de masă, este substanțial.

Î: Cât la sută reprezintă pregătirea fizică, cât la sută cea specifică și cât cea psihologică pentru un sportiv de top mondial?

R: Pregătirea fizică, cea specifică și cea psihologică sunt toate extrem de importante, formând un pachet complet.

Din punctul meu de vedere, pregătirea fizică reprezintă 30%, cea specifică 30% și partea psihică 40%. Cea din urma valorează mai mult pentru ca aici se află gândirea de campion.

Automat însușirea procedeelor specifice a ajuns la capacitate aproape maximă. Partea fizică fiind până la urmă determinată de vârstă și cât de bine îți întreții organismul. Cea psihică constant, pentru că de fiecare data sunt experiențe noi.

Î: Este tenisul de masa cea mai mare pasiune a ta?

R: Categoric tenisul de masă este cea mai mare pasiune a mea. Iubesc acest sport datorită faptului că pe lângă efortul fizic, intervine și cel psihic. Similaritatea jocului cu un puzzle în care trebuie să analizez modul în care acționez și reactionez atat eu, cât și adversarul, m-a fascinat complet. Atunci când sunt în sala de tenis de masă, uit de toate gândurile și îmi canalizez atenția doar la ce am de făcut.

Î: Te-au ajutat în dezvoltarea sportivă cunoștințele căpătate în cadrul cursurilor de la Facultatea de Educație Fizică și Sport? Cum?

R: Deși sunt studentă în primul an, cunoștințele căpătate în cadrul cursurilor de la Facultatea de Educație Fizică și Sport mă ajută enorm.

Adaptarea la efort, pregatirea tehnico-tactică, dozarea eforturilor sunt câteva dintre informațiile care mă ajută să am clar în minte teoria sportului.

Sunt foarte entuziasmată că pe viitor o să absorb ca un burete și mai multe cunoștinte în cadrul cursurilor.

Î: Deși sperăm că este foarte departe de momentul actual, ce te vezi făcând în viitor, după finalizarea carierei de sportiv de performanță?

R: Îmi este greu sa dau un răspuns concret în legătură cu ce voi face după ce îmi voi finaliza cariera de sportiv de performanță. Acest moment va fi în viitorul foarte îndepărtat deoarece acesta reprezintă doar începutul carierei mele.

În orice caz, îmi doresc să rămân tot pe partea sportivă. Una dintre variante ar fi să devin antrenoare de tenis de masă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *