sâmbătă, iulie 27, 2024
Agrement sportiv

Surf la marea Neagră, în Constanța

Alex Vasile |

Știu că sună cel puțin interesant, dacă nu chiar ciudat când auzi că se face surf la Constanța. De foarte multe ori am fost întâmpinat cu mirare când am spus că tocmai m-am întors de la surf, că au fost câteva zile cu valuri bune în Constanța.Ei bine da, se face surf la Constanța și nu de ieri de azi, am început să urmărim valurile bune de pe la începutul anilor 2000, mai exact prin 2005-2006. Aveam plăci luate de la second handuri de prin lume, sau vechituri primite. Oricum funcționau și încercând din ce în ce mai mult, ne-am dat seama că valurile au destulă putere și se poate practica surful.

Sursa: Alex Vasile, Album privat

Este important de știut că Marea Neagră având o salinitate redusă se comportă cam ca un lac foarte mare, adică se agită repede, se liniștește repede și reacționează foarte repede la schimbările de direcție ale vântului.

Ne-am dat seama că pentru o sesiune bună de surf trebuie să urmărim furtunile din largul mării, cele de la Sevastopol cu direcție estică sunt perfecte, dar nu întotdeauna avem parte de perfecțiune și urmărim orice vânt care agită mai departe sau mai aproape, marea în larg și care creează niște unde. Așteptăm aceste unde la mal ca pe cadouri din partea mării / naturii.

Sunt mai multe locuri de surf în preajma Constanței. În primul rând este zona Trei Papuci, Modern, în care se fac valuri diferite în fiecare golf. Unele sunt mai rapide, altele mai lente, unele mai lungi, altele mai scurte, la unele se ajunge mai ușor, la altele mai greu… cert este că          sunt pentru toate nivelurile. Dar pentru început trebuie urmărite zilele de după furtună, în care marea se liniștește și lasă unde prietenoase care se sparg nu departe de mal.

Deja există o comunitate numeroasă de parcticanți, aș estima câteva zeci de persoane care se strâng pe malul mării în zilele cu previziuni bune de valuri. Există o școală și câțiva profesori independenți care se ocupă de elevii de orice nivel. Școala este la plaja H2O în Mamaia, iar anul acesta va fi o școală și la plaja Neversea de la Modern. Se mai pot organiza cursuri la Zoom Beach / Wego Kitespot clubul de kite de la Trei Papuci. Se pot cumpăra plăci de începători de la Decathlon și plăci mai avansate de la practicanți și de pe internet, din țări cu tradiție precum Spania, Portugalia, etc.

Vara trecută am început să vedem și copii de la 10 ani în sus care se descurcă foarte bine, în zilele mai blânde, iar practicanții surfului la noi în țară sunt în general de vârsta medie 20-50 de ani.

Sursa: Alex Vasile, album privat

Sportul acesta este binevenit la orice vârstă, doar că trebuie să știi să înoți, să respiri și să te bucuri când marea te bate cu spuma ei fină și cu forța ei lichidă, dar mai ales trebuie să te simți bine că ești acolo.

Înnisiparea plajelor din Constanța a făcut ca totul să fie mai plăcut, mai prietenos și mai accesibil.

Sunt multe problemele cu care trebuie să ne confruntăm ca să practicăm acest sport, dar dacă ești Constănțean și ai marea la capătul orașului, sigur vei găsi o variantă să cobori dealul cu o placa de surf dată cu ceară și cu îmbrăcăminte care te protejează vara de soare și toamna, iarna de frig, ca să intri și să simți valurile de aproape.

Tot timpul este sezon de surf deschis la Constanța, trebuie doar să ai echipamentul potrivit si să știi sa te bagi în apa atunci cand este potrivită pentru nivelul tau. Nu e bine să bravezi în mare. Recomand să începi cu începutul, să faci pași mici și consecvenți și să îți cunoști limitele. După aceea le vei putea și depăși, dacă asta îți dorești.

Cea mai bună perioadă a anului este de la jumătatea verii până în iarnă, dar valuri bune pot veni oricând. Trebuie urmărite prognozele și bineîntțeles să îți faci timp pentru atunci când ajung valurile. Ele nu țin cont de programul de lucru al nimănui, așa că tu trebuie să îți faci timp pentru ele.

Dacă vă atrage surful, o să ne vedem cu siguranță în zile cu valuri la plaja Modern sau prin apropiere.

Așteptăm tineretul să ni se alature!

Pentru detalii, consultanță despre sport sau echipament, ne găsiți pe:

www.surfromania.ro – în curând

www.windsurf.ro

contact@windsurf.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *