joi, noiembrie 21, 2024
Competiții

FEFS Constanța organizează Crosul Universitar 2022

conf. univ.dr. Cristian Popa |

Universitatea „Ovidius” din Constanţa (UOC), prin Facultatea de Educație Fizică și Sport, va organiza sâmbătă, 16 aprilie, Crosul Universitar Ovidius 2022. La întrecerea sportivă care se va desfășura pe promenada stațiunii Mamaia, zona cuprinsă între Radio Constanța și Piațeta Cazino – Mamaia, începând cu ora 11:00, sunt așteptați să se alinieze la start peste 500 de studenți din cadrul UOC. „Evenimentul la organizarea căruia s-au alăturat până acum în calitate de parteneri: Primăria Municipiului Constanța, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, European Culture and Sport Organization (ECOS), European Platform for Sport Inovationn (EPSI), Erasmus Student Network Constanța, Biroul Erasmus al UOC, Asociația Județeană de Atletism Constanța, Clubul Nautic Român, Alfa Beta, JT Water Sports, Decathlon Constanța, Cora City Park Mall, Restaurant Rumen, VIVO, Farmacia Catena, Fit Gym, Total Fitness Gym, are drept scop promovarea unui stil de viață sănătos, socializarea și mișcarea în aer liber a cât mai multor studenți de la toate facultățile din cadrul universității noastre. Totodată, suntem sprijiniți și de: Radio România Constanța, Alex Badea Creative Motion, echipa Red Bull, JCI Constanța, EMA-PHOTO.ro. În vederea unei bune desfășurări, organizatorii au luat toate măsurile necesare, astfel încât participanții să fie în siguranță pe întreaga durată a evenimentului. Asistența medicală va fi asigurată de SMURD Constanța și Crucea Roșie Filiala Constanța. La final, studenții performanți vor fi premiați de sponsorii și partenerii evenimentului”, a declarat domnul prof.univ.dr. Ionel Melenco, Decanul Facultății de Educație Fizică și Sport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *