miercuri, iulie 17, 2024
Competiții

Aur pentru UOC la Campionatul Universitar de Handbal

Conf. univ. dr. Cazan Florin |

Echipa Universităţii Ovidius din Constanța (UOC) a câștigat medalia de aur la Campionatul Național Universitar de Handbal Feminin, desfășurat în perioada 30-31 mai 2022, la Pitești, devenind, astfel, Campionă Națională Universitară.

La evenimentul găzduit de Universitatea din Pitești au participat opt centre universitare, echipa UOC fiind formată din: Manolachi Mădălina Gabriela; Seraficeanu Sonia Mariana; Bucur Daria; Lopătaru Ana-Maria; Epureanu Ștefania; Ichim Iasmina Elena; Coteț Mirabela Gabriela; Chiricuță Andreea Eliza; Condurache Claudia Marina; Perianu Alexandra Sorina; Șamanț Diana Anamaria; Moroianu Andra Liviana; Moroianu Ancuța Andreea; Gheorghe Ștefania Claudia, studente la Facultatea de Educație Fizică și Sport, coordonate de conf. univ. dr. Cazan Florin și conf. univ. dr. Georgescu Adrian.

În urma repartizării concurenților pe grupe, echipa UOC a participat în grupa B, alături de Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, pe care a învins-o cu scorul de 25-18 și Universitatea de Vest din Timișoara, pe care a învins-o cu scorul de 24-15. Totodată, trei studente au primit și patru premii speciale: Coteț Mirabela Gabriela a primit titlul de „Cel mai bun pivot” al turneului; Bucur Daria a primit titlul de „Cel mai bun inter drept” al turneului alături de premiul de „Golgheteră” a turneului; Seraficeanu Sonia Mariana a primit titlul de „Cea mai bună extremă dreaptă” a turneului.

Ca urmare a obținerii titlului de Campioană Națională Universitară, echipa UOC va participa la Jocurile Europene Universitare în Polonia, la Lodz, în perioada 23-30 iulie 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *