sâmbătă, iulie 27, 2024
Agrement sportiv

FEFS Constanța gazda National Erasmus Day 2022

drd. Andreea MIHĂESCU|

Facultatea de Educație Fizică și Sport din Constanța a fost gazda ediției din 2022 a National Erasmus Day, eveniment sportiv ce a avut loc data de 2 aprilie.

Întrecerea  la care au participat 78 de studenți (înscriși în programele de mobilități Erasmus), din trei centre universitare din țară: București, Constanța și Târgul Mureș, a fost  organizată de Erasmus Student Network  în colaborare cu Universitatea „Ovidius” din Constanța, Biroul pentru Programul Erasmus Plus, Facultatea de Educație Fizică și Sport, Asociația Medicilor și Studenților Voluntari, Hotel Dobrogea, Take Five Coffee și Rumen Express și a reprezentat etapa națională a evenimentului International Erasmus Day.

Conform Directorului de departament, conf.univ.dr. Cristian Popa, „evenimentul a avut ca principal scop încurajarea înțelegerii interculturale și promovarea unui stil de viață sănătos, unitate prin diversitate, diversitate în unitate, deschidere către toleranță și cooperare prin integritate, promovând astfel sportul ca limbă universală, înțeleasă de toată lumea.”

„Facultatea de Educație Fizică și Sport din Constanța, în calitate de gazdă a evenimentului sportiv, a pus la dispoziție baza materială necesară desfășurării întrecerilor de baschet, volei,  fotbal și probe individuale din atletism atât pentru categoria feminin cât și masculin,  dar și arbitrii și voluntari din rândul studenților și cadrelor didactice”, a declarat prodecanul FEFS Constanța, prof.univ.dr, Alin Larion

Echipele câștigătoare vor participa la International Erasmus Games, care va avea loc în acest an în  perioada 12-15 mai, în Coimbra, Portugalia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *