Studenții FEFS Constanța, prezenți în tabăra ,,Lumina Math” 2023
Vlad Olar/
Patru studenți ai Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității ,,Ovidius” din Constanța au avut parte de o experiență inedită, făcând parte din cadrul echipei de cadre didactice care s-au ocupat cu coodonarea taberei ,,Lumina Math” , ediția 2023.
,,Lumina Math” este un Concurs Național de matematică pentru elevii claselor a II-a – a VIII-a ,organizat de Instituția de învățământ Lumina, Centru Educațional Lumina, Global EDU, începând cu anul 2021. Elevii care obțin rezultatele cele mai bune la acest concurs, în fiecare județ, sunt premiați cu un loc în asigurat în TABĂRA ,,LUMINA MATH”. Domnul profesor Ali Evghin, absolvent al faculțății noastre, actualmente director adjunct al Școlii Spectrum Colentina, este unul dintre cei care se ocupă cu coordonarea taberei.
Nedelcu Claudia, Lazăr Marius, Răzmeriță Andrei și Olar Vlad sunt studenții FEFS Constața care au răspuns pozitiv acestei provocări și s-au ocupat de organizarea activităților sportive din cadrul taberei, în perioada 7-11 iulie 2023.
Cei patru studenți ne împărtășesc cateva păreri despre tabără, fiind foarte încântați despre lucrurile învățate, recunoscând fără ezitare, că ar repeta oricând această experiență.
,,Experiența pe care am avut-o alături de copii în tabăra “Lumina Math” m-a ajutat atât pe mine cât și pe colegii mei să ne dezvoltăm capacitățiile de interacționare cu cei mici.
Ne-am putut desfășura activitatea sportivă alături de organizatori, aceștia ne-au pus la dispoziție toate materiale necesare desfășurării activităților sportive.
Colectivul pe care l-am cunoscut în acest proiect a fost minunat, am colaborat excelent și am format o echipă bine organizată pe toată durata taberei.
Mulțumim Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Constanța pentru aceasta experiența deosebita!” Nedelcu Claudia, master Educație Fizică și Sport Școlar, anul I.
,,Tabăra la care am participat a fost pentru mine o experiență minunată, care m-a ajutat să-mi cresc nivelul de interacționare cu elevii. Am avut ocazia să colaborez cu colegi de la care am avut foarte multe de învățat si cu care sper să mă reîntâlnesc într-o alta „aventură” de genul. Totul a fost foarte bine organizat, copiii erau foarte bine informați despre ce trebuie sa facă in ziua respectiva sau in zilele care urmau. Activitățile recreative la care am participat i-au ajutat pe copii să nu simtă că sunt plecați de acasă, să interacționeze mult mai bine unii cu ceilalți, ba chiar să uite până și de telefoanele mobile.” Lazăr Marius-Gabriel, anul II, specializare EFS.
,,Pentru mine a fost prima experiență ca și profesor într-o tabară. Atât copiii cât și cadrele didactice m-au ajutat să mă acomodez foarte repede. Aștept cu nerăbdare următoarele activități. Mulțumesc de invitația de a participa în tabără.” Răzmeriță Anatolie Andrei, KMS, anul I.
,,Tabăra Lumina Math a reprezentat pentru noi o nouă șansă de a putea pune în practică cele învățate de-a lungul anilor de licență și masterat la Facultatea de Educație Fizică și Sport. Împreună cu colegii mei ne-am ocupat de activitățile sportive din cadrul taberei și am încercat, chiar dacă specificul taberei este matematica, să aducem și sportul pe primul plan.
Având parte de o bază materială foarte bine dotată din partea organizatorilor, am încercat să organizăm diferite activități și jocuri sportive prin care să dezvoltăm interesul copiilor pentru sport.
De asemenea, am învățat lucruri noi despre organizarea și funcționarea unei tabere, lucruri foarte folositoare pe viitor.” Olar Vlad, master Educație Fizică și Sport Școlar, anul I
Domnul profesor Ali Evghin a declarat că își dorește să continue și pe viitor colaborarea cu Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității ,,Ovidius” , din Constanța, sperând ca stundeții FEFS să ia parte și la edițiile viitoare ale taberei ,,Lumina Math”.