miercuri, octombrie 23, 2024
Evenimente UOC/FEFS

Elevii Școlii Gimnaziale „Petre Ispirescu” Constanța, au sădit speranță în curtea FEFS!

Conf. univ. dr. Cristian Popa /

Elevii clasei pregătitoare de la Școala Gimnazială „Petre Ispirescu” Constanța, alături de cadrele didactice, părinți și bunici au sădit speranță în curtea Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Ovidius din Constanța”, prin plantarea de 25 de arbori, puieți de meri, peri, aluni, nuci și cireși.

Activitatea prin care s-a urmărit dezvoltarea abilităților fizice și coordinative, cultivarea unor valori sociale, morale, de educație ecologică și pentru sănătate de la cele mai fragede vârste a avut loc pe 31 martie, în ultima zi a Săptămânii Verzi.

Bucuria elevilor care au verbalizat la finalul acțiunii, tabloul reîntâlnirii lor cu copacii proaspăt plantați, peste 12 ani, când vor fi, sperăm noi, studenți ai Universității „Ovidius”, ne-a onorat și ne-a făcut să le promitem o grijă aparte arborilor. Pe lângă doza de entuziasm, optimism și bucurie, copiii ne-au oferit în dar și șase hrănitori pentru păsări, realizate de ei.

Acum, viitorul sună bine, însă suntem direct responsabili să îl menținem așa!

Mulțumim elevilor, părinților, bunicilor și cadrelor didactice de la Școala Gimnazială „Petre Ispirescu” Constanța pentru vizită și pentru lecție! Niște oameni buni, cu suflete mari, în corpuri mici, ne-au arătat că se poate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *