sâmbătă, noiembrie 23, 2024
Studenți

Ateș Casimceali, despre contribuția pe care a avut-o sportul în formarea sa ca om, medic și activist civic

drd. Andreea Mihăescu |

Interviu cu Ateș Casimceali, consilier local, profesor de educație fizică și atrenor de tenis, medic stomatolog și președinte al ong-ului Viitorul Orașului Tău, absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport din Constanța.

Î:   Cum te descri în câteva cuvinte?

R:  Sunt un constănțean care se concentrează să se comporte exact cum și-ar dori să o facă și cei care îl înconjoară. Suntem oameni activi, dinamici, impulsivi care în goana după țeluri uitam că avem tot ce ne trebuie doar pentru că ne-am născut în Romania.

Î:    Când ai început să practici sport și cum ai ajuns în sala de antrenament?

R:   Sportul l-am început foarte devreme datorită părinților, dar l-am diversificat tărziu din propria dorință. Tatăl meu a avut o strategie de succes prin care mă plimba ,,accidental” pe lângă curți de școli, terenuri de sport, săli de antrenamente populate până la refuz de copii fericiți. Nu este o surpriză că mi-am dorit și eu să frecventez aceste locuri și așa am început tenisul. Ca orice constănțean, cel care mi-a pus racheta în mână a fost domnul antrenor Dorin Ochiuleț, dar în scurt timp am ajuns sub coordonarea prof. Ene Nicușor care a avut toate calitățile complementare pentru această vocație. Am trecut pe la fotbal, înot și kyokushin în timpul liber, iar la școală am jucat în echipele de baschet și volei.

Î:  Ce te-a făcut să urmezi studiile Facultății de Educație Fizică și Sport din Constanța?

R: Daca părinților le pot mulțumi pentru că am descoperit sportul, pentru faptul că îl iubesc trebuia să îi fi mulțumit domnului Ene Nicușor. Nu exagerez cu nimic, mă înțeleg doar cei care l-au cunoscut. Admiterea la Facultatea de Educație Fizică și Sport a fost o provocare lansată în familia mea. Mi-au promis că îmi suportă taxa la a doua facultate dacă intru la un loc fără taxă la prima. Aceasta este povestea prin care am intrat al V-lea la Medicină Dentară și am obținut și un loc la FEFS (frecvență redusă).

Î:    Cum consideri că te-a influențat în drumul personal absolvirea acestei facultăți?

R:  Odată admis la această Facultate am cunoscut sportivi de performanță sau amatori cu care am găsit rapid punți comune pentru a stabili legături de prietenie atât de bune încât mulți dintre ei îmi sunt astăzi pacienți în cabinetul stomatologic. Sportul educă, ordonează și responsabilizează mai puternic decât multe alte mijloace. Practicarea unei ramuri sportive și urmarea cursurilor de la Fefs au contribuit covârșitor în formarea mea ca om, ca medic, ca activist civic.

Î: Povestește-ne ce ai experimentat după finalizarea studiilor, atunci când ai trecut de cealaltă parte a fileului, în calitate de antrenor.

R: A fost o perioadă foarte plăcută din viața mea în care aproape că nu simțeam că munceam. Dacă te îndrepți către copii cu energie pozitivă ei nu fac altceva decât să o crească, iar starea de bine se accentuează. Îi țin minte pe toți elevii pe care i-am avut în cei 10 ani de antrenorat petrecuți la 4 cluburi de tenis din Constanța și mă bucur să văd ce frumos au evoluat!

Ateș Casimceali împreună cu prodecanul Fefs Constanța, prof.univ.dr. Alin Larion
Sursa: Ateș Casimceali, album privat

Î: Povestește-ne despre activitățile derulate până acum în domeniul sportiv dar și despre planurile tale în ceea ce privește dezvoltarea și promovarea sportului în Constanța

R: Consider că sportul este răspunsul la multe întrebări și probleme cu care se confruntă societatea din România. Fie că vorbim despre sănătate sau despre educație, trebuie să atragem toată populația să includă activitatea fizică de plăcere în rutina zilnica. Activând la Uniunea Democrată a Tătarilor Turco Musulmani din România am organizat alături de colegii mei cursuri de dans, de tenis și tradiționalele lupte de kureș. Împreună cu prietenii mei de la Asociația Viitorul Orașului Tău am organizat un campionat de fotbal pentru minoritățile dobrogene, cursuri de fitness pentru copiii din centrele de plasament, am achiziționat panouri de baschet și porți de fotbal pentru curțile unor unități de învățământ. Am organizat selecții sportive în școli și un concurs caritabil de tenis la dublu pentru copiii cu autism.

Am început strângerea de exponate pentru un proiect mai amplu numit Muzel Sportului Constănțean unde îmi doresc să reunesc toți marii campioni ai orașului prin obiecte personale cu care ne-au reprezentat la campionate, turnee sau olimpiade. Toată lumea vorbește despre construirea unor baze sportive noi, dar mi-aș dori pentru început repopularea la capacitate a celor vechi. Sunt multe centre sportive în Constanța care par abandonate și cu o strategie bună de marketing și cosmetizare cred că rezultatele ne-ar putea surprinde.

Î:Transmite un mesaj studenților Fesfs.

R:Studenții de la Fefs trebuie să își cunoască potențialul în societate! Un absolvent al acestei facultăți este părinte, antrenor, profesor, medic și prieten pentru copii, iar prin ei influențează întregul viitor al acestui oraș. Există locuri de muncă foarte diversificate pentru voi pentru că sportul a devenit una din cele mai bogate industrii așadar cu seriozitate și inspirație puteți descoperi și atinge succesul în cel mai scurt timp!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *