marți, decembrie 3, 2024
Evenimente UOC/FEFS

Programul educațional Erasmus Plus o oportunitate de dezvoltare și cunoaștere dedicat studenților și personalului UOC

lect. univ. dr. Daniel DUȚĂ |

Biroul pentru Programul Erasmus Plus (B.E.P.) este o structură organizatorică din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, destinată implementării și coordonării operative a programului integrat Erasmus+, program finanțat de către Comisia Europeană, ce derulează mobilități europene de studenți și personal didactic și nedidactic, sub coordonarea directă a Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (A.N.P.C.D.E.F.P.). 

Misiunea fundamentală a B.E.P. este de a realiza strategia de internaționalizare a instituției, prin identificarea proiectelor Erasmus+ pentru U.O.C., de a întocmi și a depune candidatura instituțională pentru acestea și de a le derula, de a facilita implicarea universității în alte programe de colaborare care au caracter de complementaritate cu Programul Erasmus+, de a facilita dezvoltarea relațiilor internaționale de colaborare academică ale universității și de a îndeplini sarcinile administrative aferente, de a urmări valorificarea și diseminarea rezultatelor acestora.

Studenți din proiectul Erasmus Plus
Sursa: Album privat Fefs Constanța

Studenţii pot petrece între 3 şi 12 luni într-o mobilitate de studiu și între 2 și 12 luni într-o mobilitate de practică (plasament). Acelaşi student poate primi un grant pentru studiu sau plasament în străinătate de până la 12 luni maximum, pentru fiecare ciclu de studiu:

– Pe durata primului ciclu de studiu (licenţă);

– Pe durata ciclului doi de studiu (master);

– Pe durata celui de-al treilea ciclu de studiu (doctorat).

            Durata unui plasament pentru absolvenţi se calculează până la maximum 12 luni după terminarea ciclului universitar în cadrul căruia au candidat. Mobilitatea de studiu poate fi efectuată cu condiţia să existe acorduri inter-instituţionale între organizaţia de trimitere şi organizaţia de primire. De asemenea, ambele instituţii trebuie să deţină o Cartă universitară Erasmus.

În ceea ce privește numărul de mobilități studențești și cadre didactice prin programe Erasmus, Facultatea de Educație Fizică și Sport a participat după cum urmează:

2018-2019 – a primit 3 studenți (1 Franța, 1 Italia, 1 Turcia).

2019-2020  – a primit 7 studenți (4 Turcia, 2 Franța, 1 Italia); a trimis 2 studenți (Portugalia), a primit 2 profesori (Polonia), a trimis 2 profesori (Egipt);

2020-2021 – a primit 7 studenți (3 Franța, 2 Spania, 1 Turcia).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *