marți, decembrie 3, 2024
Evenimente UOC/FEFS

Magni Mohr prezent la Doctorialele Ovidiene

Prof. univ. dr. Ionel Melenco/

Săptămâna trecută, în perioada 23-27 octombrie 2024, cu ocazia celei de-a doua ediții a Sesiunii de Comunicări Științifice Doctorialele Ovidiene,  Facultatea de Educație Fizică și Sport din Constanța, a primit vizita unuia dintre cei mai renumiți cercetători în fiziologia exercițiului sportiv, prof. univ. dr. Magni Mohr.

Magni Mohr,  cunoscut pentru contribuțiile sale importante în  domeniul fiziologiei sportive, cu peste 27.500 de citări și un indice H de 62, pro-rector pentru cercetare la Universitatea din Insulele Feroe, din februarie 2020 și decan al Facultății de Științe ale Sănătății, Universitatea din Insulele Feroe, din august 2017, ne-a vizitat facultatea pentru a doua oară, susținând sesiuni de comunicare cu cadrele didactice, studenții și masteranzii FEFS și participând activ la masa rotundă organizată în cadrul activităților desfășurate sub tutela Doctorialele Ovidiene, cu tema: „Publishing as a young resercher. Whatchallanges? What opportunities?”.

Împreună cu invitatul nostru, care are un CV impresionant:

  analist video la Juventus Torino, 1999-2003, în cooperare cu Dr. Jens Bangsbo.

  consultant științific pentru Chelsea 2008-2011 în cadrul stafului lui Carlo Ancelotti.

  consultant pentru pregătire fizică a federației Daneze de fotbal 2002-2003.

  consultant științific pentru echipa canadiană de hochei Vancouver, 2011-2012.

  consultant științific pentru AC Milan, 2015 Clarence Seedorf.

  antrenor pentru pregătirea fizică și director la Deportivo La Coruna în La Liga, 2018, în cooperare cu Clarence Seedorf.

  antrenor pentru pregătirea fizică și director pentru naționala Cameroun, 2018-2019, în cooperare cu Clarence Seedorf.

  A antrenat sportvi de mare performanță; Zidane, Del Piero, Sedorf, Anelka, Drogba, Lampard, John Tery;  am căutat oportunități și direcții comune de cercetare în domeniul sportului și educației fizice, urmând să definitivăm termenii colaborării noastre în cel mai scurt timp posibil.

Facultatea de Educație Fizică și Sport, aplaudă și apreciză efortul depus de prof. univ. dr. Monica Vlad – Director al Școlii Doctorale în domeniul Științe Umaniste, prof. univ. dr. Carmen Ene Voiculescu – Director al Școlii Doctorale în domeniul Știința Sportului și Educației Fizice și prof. efs. drd. Vlad Olar, în organizarea și desfășurarea celei de-a doua ediții a Doctorialelor Ovidiene. Amploarea evenimentului, nivelul discuțiilor, direcțiile de cercetare descrise și propuse, temele abordate și invitații prezenți au fost definitorii pentru calitatea crescută acestei sesiuni de comunicări științifice.