Radu Cristian – calificat la Campionatul European de Atletism U23
prof. univ. dr. Alin Larion/
Rezultat performant pentru Radu Cristian Valentin (student în anul III- FEFS Constanța, specializarea SPM) la Campionatul Internațional de Atletism al României- ediția a 70-a, desfășurat la Craiova (7-8 iunie a.c.). Pentru Cristian aceasta a fost prima medalie de aur la un campionat internațional, rezultatul său, 15.71m reprezentând barem de participare la Campionatul European U23 (iulie 2025, Norvegia).

Cristian este component al lotului olimpic de tineret al României, antrenându-se la CSM Constanța sub bagheta antrenorului Alin Larion, cel care l-a antrenat încă din clasa a V-a, pe vremea când cocheta cu handbalul, într-un mic sat din Ovidiu, Culmea, acolo unde s-a născut și de unde mama lui, Liliana l-a împins să se joace frumos, mai ales prin sărituri și bucurie alături de copiii din sat.
A cochetat pentru început cu probele de alergări (100m, 200m, 300m sau 300m garduri), probele de sărituri (lungime și triplusalt) fiind cele care l-au consacrat în lumea atletismului de performanță, aducându-i recunoașterea valorii la concursuri din țara noastră sau din arealul balcanic (Serbia, Turcia, Bulgaria, Grecia).

Capacitatea de antrenament, dorința și sârguința fac din Cristian un pariu de viitor în atletismul de performanță și reprezintă un model pentru copiii din Culmea, mai mulți dintre aceștia venind către atletism și găsind teren propice pentru dezvoltare fizică armonioasă și bucurie în mișcare! Să-i ținem pumnii strânși lui Cristian în zborul lui spre… culmea atletismului internațional!