FEFS Constanța sprijină incluziunea socială a persoanelor cu Sindrom Down
Conf. univ. dr. Antoanela OLTEAN |
Luni, 21 martie 2022, Facultatea de Educație Fizică și Sport din Constanța alături de Asociația Down Est din România, a marcat Ziua Mondială a Sindromului Down, printr-un dans sincron menit să demonstreze că activitatea fizică unește oameni și că în sport toți suntem egali.
Evenimentul gândit de comunitatea de părinți EuforTrisomy21, a fost marcat în peste 25 de orașe din Europa, din care 7 sunt din România, având drept scop creșterea gradului de conștientizare în rândul cetățenilor și factorilor de decizie pentru a sprijini incluziunea socială a persoanelor cu Sindrom Down.
Peste 130 de studenți și cadre didactice ale Facultății de Educație Fizică și Sport din Constanța, membrii ai Asociației Down Est din România, elevi ai Liceului Teoretic „Decebal” Constanța, Liceului Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații Constanța dar și ai Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă ”Maria Montessori” Constanța au celebrat prin dans persoanele cu Sindrom Down.
Începând cu anul 2008, Ziua Mondială a Sindromului Down este recunoscută de Organizația Mondială a Sănătății, iar din noiembrie 2011, Organizația Națiunilor Unite a adoptat rezoluția ce stabilește data de 21 martie Ziua Mondială a Sindromului Down. În România, această zi a fost celebrată începând din 2006, în cadrul organizațiilor ce au în componență persoane cu sindrom Down.
Sindromul Down sau Trisomia 21 este o boală genetică cromozomială ce afectează aproximativ unul din o mie de copii. Cel care a descris sindromul pentru prima oara, în anul 1866, a fost medicul britanic John Langdon Down.
În 1959, pediatrul si geneticianul francez Jérôme Lejeune a descoperit că Sindromul Down era cauzat de prezența unui cromozom 21 suplimentar, rezultând astfel un număr de 47 de cromozomi, față de 46, cât are un om în mod normal. Astfel, perechea de cromozomi 21 conține unul în plus. Acest cromozom în plus are forma asemănătoare unei șosete, ceea ce explică imaginile cu șosetele desperecheate purtate de participanții la flashmob-ul de astăzi, care a avut loc la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Ovidius, Constanța.