Artele Marțiale duse la extrem
Student Silviu LAZĂR IORDACHE |
Scurtă introducere în istoria artelor marțiale
Toată lumea a auzit de arte marțiale, făcându-și o imagine proprie despre acestea. Filmele reprezintă principala sursă de popularizare și promovare a disciplinei, pe mulți motivându-i să practice diferite stiluri. Din lipsa unei culturi bine dezvoltate, iubitorii artelor marțiale din țările non-asiatice, au urmat pașii antrenamentelor și drumul spre perfecționare cu ajutorul cărților, înregistrărilor video și a altor materiale care îi ajutau să își atingă obiectivul propus . Maeștrii asiatici ai artelor martiale au avut principalele roluri în dezvoltarea și răspândirea lor în întreaga lume.Istoria și beneficiile artelor marțiale sunt principalii factori care au condus la practicarea acestei discipline sportive, de un numări impresionant de persoane.
La ora actuală, printre cele mai cunoscute ramuri ale artelor marțiale, se numără KUNG FU și KARATE, funcționând după principii asemănătoare. După arta martială indiană Kalaripayttu, Kung fu este considerată cea mai veche artă marțială din care au luat naștere totalitatea stilurilor și ramurilor existente.
Legenda spune că artele marțiale au început, atunci când din Sudul Indiei a pornit spre Est fostul prinț al Indiei pe nume Bodhidharma, care a renunțat la toate beneficiile vieții regale pentru a deveni călugăr budist. În drumul său spre China, condusă la vremea aceea de împaratul WU, din dinastia Ling, a întâmplinat tot felul de obstacole, printre care și mult cunoscutele atacuri ale tâlharilor. Ajuns în China, s-a stabilit în templul Shaolin din provincia Henan, unde a descopetit că orele de meditație imobilă a monahilor chinezi dusese la o condiție fizică precară, chiar deplorabilă. Deși învățăturile lui BODHIDHARMA erau despre pace și non-violență, ajuns în templul Shaolin, prințul i-a învățat pe călugări că este perfect legitim să înveți să lupți, pentru a-ți apăra onoarea și viețile celor care sunt în pericol . Ca prinț al războinicilor din India, călugărul studiase și își însușise stilul de luptă KALARIPAYATTU, cu o vechime milenară, care a stat la baza artelor marțiale chinezești. KALARIPAYATTU – nume compus din la 2 cuvinte, preluate acum câteva milenii, de la vorbitorii de malayană din sudul Indiei, a fost adoptat în templul shaolin după moartea lui Bodhidarma, fiind totodată precursorul faimoasei arte marțială KUNG FU. După apariția metodei de luptă Kung Fu, numeroase școli de arte marțiale iau ființă în China, Japonia și Coreea .
Istoria artelor marțiale este una lungă și complicată, multe organizații și stiluri de arte marțiale, însușindu-și titlul de primul stil de arte marțiale din lume, în scopul marketingului personal .
Artele Marțiale în România– istoria artelor marțiale în Romania este una nesigură. Se spune că ar fi existat și arte martiale românești încă din timpul dacilor, însă nu s-au găsit multe dovezi pentru a confirma existența lor. Prima dovadă a prezenței arteleor marțiale asiatice în România, are loc în anul 1912, când Generalul Gh. Carapance, a predat cursuri de JU JITSU forțelor de armată și ordine. De-a lungul timpului ca și în țările asiatice, în România se dezvoltă numeroase școli de arte marțiale devenite la ora actuală ramuri sportive. Spiritul artelor marțiale și esența lor au dispărut odată cu transformarea lor în ramuri de sport competitive.
Artele marțiale duse la extrem
Artele marțiale sunt un complex de tehnici de dezvoltare a corpului, a minții, a forței, iar forța dobândită prin practicarea exercițiilor de arte marțiale, poate fi extremă. Unul din cele mai cunoscute exerciții (tehnici) este SPARGEREA OBIECTELOR DURE (căramizi, pietre, scânduri, etc.) cu armele naturale ale corpului uman (pumn, picior, cot, genunchi, cap, etc.).
Iordache Lazar Silviu-student anul II EFS
Tehnica spargerii obiectelor dure, este un pericol real cu care practicantul de arte marțiale se confrunta, un pericol care poate pune capăt vieții. Dacă gândurile sportivului sunt negative cu privire la execuție, atunci puterea din mintea lui (spirit) nu va putea convinge creierul că este posibil, iar creierul nu va transmite energia în partea cu care loveste (mână, picior, etc.) fapt pentru care nici energia nu va fi redirecționată asupra obiectului dur, cee ace duce ca testul să eșueze și șocul să fie transmis înapoi în organism. Un alt exemplu de test extrem pe care nu mulți practicanți pot să îl însușească, este bătutul cuielor cu palma sau cu capul.
